

Idei & Poze culori case exterior - Cum alegi nuanta perfecta pentru fatada casei
Te-ai gândit vreodată că acordăm o atenție atât de mare amenajării interiorului încât deseori pierdem din vedere chiar exteriorul casei, care reprezintă primul contact vizual cu locuința noastră? Nu este nimic mai fals decât faptul că exteriorul unei case trebuie neapărat să fie vopsit în alb sau culori neutre (deși acestea sunt într-adevăr niște opțiuni foarte bune). Noi îți venim în ajutor cu sugestii în ceea ce privește vopsirea pereților exteriori astfel încât să-ți amenajezi casa ideală gusturilor tale.
Cum alegi culorile potrivite pentru exteriorul casei? Top sfaturi și recomandări
Atunci când alegi culoarea potrivită pentru exteriorul casei tale trebuie luate în considerare mai multe aspecte pragmatice, astfel încât să te asiguri că alegerea făcută este trainică și pretabilă casei tale, zonei în care locuiești și factorilor la care este expus exteriorul în funcție de aportul de lumină pe care îl primește casa ta, dar și de vremea specifică zonei.
Ține cont de zona în care locuiești
ste adevărat că nu trebuie respectat un cod cromatic în funcție de zona în care locuiești – fie că locuința ta se află în mediul rural sau urban, ai o libertate destul de mare în alegerea vopselei pentru exterior. Cu toate acestea, recomandarea principală rămâne să alegi nuanțe care să se armonizeze cu cele ale locuințelor din jur, dar și cu mediul înconjurător (poate vorbim de o zonă apropiată de natură, cu multe spații verzi – caz în care culori precum negru sau gri antracit nu sunt neapărat potrivite, sau, din contră, vorbim de un cartier rezidențial unde vom evita cărămida specifică stilului rustic).
Ia în considerare stilul arhitectural al casei
Stilul arhitectural al casei este unul dintre elementele principale de luat în calcul la alegerea culorii pentru pereții exteriori. De exemplu, în cazul unei clădiri moderne, vor predomina nuanțele de gri, alb sau alte nuanțe neutre. Însă dacă avem la dispoziție o casă tradițională, într-o zonă de vacanță cu un iz rustic, pitoresc, vor predomina nuanțele inspirate din elemente naturale (precum lemnul sau cărămida).
Acordă importanță rezistenței culorii la factorii externi
Factorii externi sunt de asemenea esențiali când vine vorba de alegerea culorii casei – dacă locuiești într-o regiune expusă frecvent la soare și căldură, de exemplu, orientează-te către culori deschise, neutre. Astfel, nu există riscul decolorării în timp și, în plus, există un confort termic suplimentar deoarece nuanțele deschise absorb mai puțină căldură.
Creează armonie între culoarea casei și culorile acoperișului, ușile de la intrare
Primul impact vizual pe care îl oferă culoarea casei este dat inclusiv de echilibrul acestei cromatici cu acoperișul, ferestrele și ușa de la intrare. Ferestrele de exterior atrag atenția asupra lor, fiind amplasate de-a lungul pereților, de aceea este necesar să fie în armonie cu schema cromatică a culorii casei, dar și a acoperișului. Dacă optezi pentru ferestre albe, de exemplu, nu vei da greș cu o ușă de exterior de aceeași culoare.
Nu combina mai mult de trei culori
Indiferent cât de bine se potrivesc anumite culori și cât de complementare sunt, niciodată nu combina mai mult de trei culori! Altfel, estetica va fi una supraaglomerată, iar designul exterior va fi mai degrabă unul agitat, dezordonat. Nu uita că stilul eclectic este mai degrabă pretabil interiorului decât exteriorului.
Cele mai populare culori pentru exteriorul casei
În prezent ai la dispoziție o gamă variată de culori la dispoziție pentru exteriorul casei tale! Citește în continuare pentru a afla care sunt cele mai în trend culori.
Casă exterior alb
O alegere clasică, atemporală este chiar albul. Această culoare nu se va demoda niciodată datorită faptului că este pretabilă oricărui stil arhitectural, indiferent de zona în care se află casa și de designul adoptat în interior. În plus, oferă un confort termic ridicat, respingând razele de soare și menținând astfel o temperatură optimă în sezonul călduros. Așadar, dacă și tu îți dorești o nuanță neutră, modernă și care se va afla mereu în tendințe în materie de design, albul este alegerea ideală!


Casă exterior gri
Griul este una din culorile favorite ale locuitorilor mediului urban datorită rezistenței sale în timp la intemperiile vremii, dar și a factorilor externi precum poluarea, fiind totodată ușor de întreținut. Așadar, dacă aceste aspecte practice primează pentru tine, griul poate fi o alegere ideală. În plus, un exterior gri denotă eleganță, modernitate și neutralitate, accentele de alb (de exemplu, pentru ferestre, uși de exterior sau chiar acoperiș) oferind o notă aparte.


Casă exterior bej
O altă nuanță caracterizată de neutralitate este bejul. Ușor de integrat atât într-un mediu rural, cât și într-unul urban, nuanțele de bej au avantajul unei estetici elegante, moderne, având beneficii termice precum albul.


Casă exterior galben pal
O nuanță mai cuminte de galben este o alegere ideală dacă îți dorești puțin pigment pentru exteriorul casei tale, însă vrei să o păstrezi în sfera neutralității și să fie totodată ușor de întreținut. Având aceleași avantaje precizate și la culorile anterioare când vine vorba de confortul termic, galbenul pal menține o estetică jovială, ușor colorată, fiind totuși relativ ușor de întreținut.


Casă exterior maro
Pentru un design mai rustic, îndeosebi pentru casele de vacanță aflate în zonele montane, recomandăm vopsirea pereților exteriori în nuanțe de maro. Fie că alegi lemnul sau cărămida, rezultatul final va fi unul plăcut vizual și care se va încadra perfect în peisajul natural. Cu toate acestea, nuanțele de maro pot fi integrate chiar și într-o casă la oraș, amplasată într-un cartier unde predomină spațiile verzi și care este mai apropiat de natură decât centrul orașului.


Casă exterior roșu
Casele roșii sunt de asemenea potrivite îndeosebi zonelor montane și a celor cuprinse de natură – acestea creează un contrast minunat cu albul zăpezii iarna, dar și cu verdele proaspăt al naturii înflorite în sezoanele călduroase. Pentru un efect vizual aparte, poți alege finisaje albe care să evidențieze contrastul dintre cele două culori folosite. Poți opta pentru roșu și dacă locuiești la oraș, însă trebuie să ții cont de faptul că este o culoare mai greu de întreținut și care, în timp, se va decolora, de aceea recomandăm optarea pentru o nuanță mai stridentă.


Casă exterior verde pal
O paletă cromatică ce se învârte în jurul unei nuanțe de verde pal este una elegantă, aparte, care iese în evidență tocmai prin neutralitatea și simplitatea sa. Această culoare este cu adevărat pusă în valoare atunci când este însoțită de accente albe, așa că îți recomandăm montarea unor ferestre și a unor uși albe.


Casă exterior negru
La polul opus (atât din punct de vedere cromatic, cât și al confortului termic) cu nuanțele deschise se află chiar negrul. Mai presus de o alegere îndrăzneață și deopotrivă elegantă, casele vopsite în culori închise rețin căldura mult mai bine, atrăgând razele soarelui, făcându-le astfel alegerea ideală pentru zonele reci.


Cele mai populare combinații de culori pentru exteriorul casei
Daca nu reusesti sa te decizi asupra unei singure culori sau daca pur si simplu nu iti doresti o nuanta uniforma, ci mai degraba o combinatie de culori complementare, care sa armonizeze exteriorul casei tale, iata cateva sugestii in legatura cu cele mai potrivite combinatii de culori pentru peretii exteriori ai locuintei tale!
Casă exterior alb și albastru
Având un aer idilic, pitoresc, ce ne duce cu gândul la vacanță, combinația dintre alb și albastru se va afla întotdeauna printre favoritele noastre! Fie că îți construiești o casă pe litoral sau pur și simplu vrei să aduci atmosfera mediteraneană în casa ta, cele două culori se împletesc perfect când vine vorba de cromatică!


Casă exterior galben și maro
Aceste două culori în tonuri calde atribuie casei un aer primitor, cald, cozy am putea spune, fiind astfel o combinație îndrăgită și foarte des adoptată. Poți opta pentru vopsirea pereților exteriori în ambele culori sau pentru o nuanță predominantă de galben, evidențiată prin finisaje din lemn în nuanțe de maro.


Casă exterior vișiniu și bej
Un contrast plăcut ochiului este cel dintre vișiniu și bej, cărora le vin în complementaritate nuanțele de verde ale naturii. Optează pentru această schemă cromatică dacă îți dorești un peisaj feeric pentru casa ta de vacanță sau dacă beneficiezi de o grădină în continuarea casei tale.


Casă exterior alb și gri
Potrivită îndeosebi caselor amenajate în stil minimalist sau modern, combinația dintre alb și gri este ideală pentru locuința ta aflată în agitația urbană. Optează pentru o nuanță predominantă de gri și accentuează-l cu ferestre și uși de exterior albe.


Casă exterior gri și maro
Un mix ideal între rustic și modern este chiar combinația cromatică dintre gri și maro. Poți opta pentru colorarea pereților exteriori în nuanțe diferite de gri și maro sau pentru alegerea unei culori predominante (de exemplu, gri), evidențiată prin finisaje de lemn.


Casă exterior alb și negru
Pentru o estetică rafinată, combinația dintre alb și negru este alegerea ideală! Cheia stă în detalii, așa că acordă o atenție sporită finisajelor, ferestrelor și ușii de exterior, dar și obiectelor de decor ce pot fi integrate (de exemplu, un lampadar, ghivece cu flori sau un paviment ieșit din comun).


Casă exterior verde și alb
Verdele (în special nuanțele pastelate) este o culoare ce invită la relaxare, visare și reconectare cu natura, iar în combinație cu albul devine un tablou de vis pentru cei ce-și doresc o oază de reverie în curtea propriei case. Îndrăznește să jonglezi cu aceste două culori, iar rezultatul va fi unul deosebit în mod garantat!


Cu Hauzen, ai tâmplărie pentru orice acasă.
• Afli rapid prețul
• Compari în timp real
• Comanzi ușor, direct din canapea
• Servicii complete
• Beneficiezi de montaj corect
• Ai acces la producători verificați / avizați
• Prețuri transparente